Despre putere. La feminin.

 

Am crescut cu o mama divortata, obligata in anii ’80 sa traiasca cu stigmatul asta. Cei care o cunosc pe mama spun ca arata senzational la 60 de ani. Pozele si amintirile mele spun ca era o femeie atat de frumoasa, incat inteleg de ce tata a iubit-o pana a murit. Dincolo de a fi frumoasa, a fost independenta si desteapta. In sensul bun desteapta. Are prietene de 40 de ani incoace, e un om cald si bun, cu umor, cu grija fatza de cei din jur. O femeie onesta si asumata. Intre lucrurile pe care le-am invatat de la mama se numara si autenticitatea. “Nu face teatru din viata ta, nu incerca sa pari altfel decat esti, ca o sa regreti amarnic”. Una din prietenele mele mi-a spus, dupa ce a cunoscut-o pe mama, ca intelege acum mult mai bine de ce sunt eu atat de cool: pentru ca sunt fiica mamei mele. Fortata de divort si de statutul de femeie singura cu un copil, in comunism, mama a trebuit sa fie puternica, sa-si ascunda de mine fricile, dezamagirile, esecurile, saracia pe care o traiam. Imi amintesc ca, la un moment dat, locuiam intr-un cartier marginas al Brasovului. Erau doar blocuri locuite de tigani in jur, veneam seara tarziu de la scoala…Cand ne-am mutat acolo, mama mi-a zis in soapta ca la noi in casa va fi frumos, sa inchid ochii si sa cred asta. A fost. De la ea am invatat valoarea cultivarii intense, a prieteniilor care trec peste orice, a iubirilor traite cu pasiune. Valoarea a tot cee ace te face om. A facut tot ce i-a stat in putinta sa imi fie model. Cand ma fac mare, ca om, vreau sa fiu ca mama. 😀

Tot mama m-a invatat ca a fi femeie puternica nu inseamna sa tipi si sa bati din picior. Pana in ziua de astazi, cel mai acerb critic al meu in ceea ce priveste relatiile mele e mama. Ori de cate ori ma duc in gard, ii vad ochii albastri uitandu-se la mine cu dragoste si aud un “si tu la ce te-ai gandit cand ai facut asta?”.

Viziunea sexista de genul “putem face orice faceti voi, si suntem la fel de bune” ma cam oboseste. Evident ca putem face ce fac si ei. Avem acces la aceleasi surse de educatie, putem concura pe aceleasi joburi. Da, statistica spune ca suntem platite mai prost. Sau nu, depinde pe cine intrebi, ca daca te uiti in muzica…Practicam aceleasi sporturi, si uneori suntem cel putin la fel de bune. Ca niciodata nu imi voi dori sa ma bat parte in parte cu un barbat de 120kg decat daca sunt fortata de evenimente, si doar ca sa castig timp…asta inteleg eu ca e dovada de inteligenta.

Cred ca marea forta a unei femei nu e in “pot sa fac singura asta”, ci in completarea “dar as aprecia foarte mult daca m-ai ajuta tu”. Sa fii tu insati, sa accepti ca esti sensibila, sa stii sa tii in brate fara sa judeci, sa accepti ca singura constanta in viata e schimbarea…asta e puterea. Unele dintre noi avem joburi care implica oameni in subordine, bugete, business…Suntem cu adevarat fericite langa barbatii pe care ii iubim, langa copiii carora le-am dat viata, langa prietenii care ne cunosc si punctele slabe. Cred ca a accepta ca nu detii adevarul suprem e alta dovada de putere. Sa stii ca ai inca mult de invatat. Ca esti in perpetua schimbare, ca omul de langa tine iti este lectie si in egala masura suport…Si tot forta inseamna sa iti accepti corpul si faptul ca timpul nu iarta pe nimeni. La 25 de ani aveam 45 de kg, faceam 3 clase de aerobic pe zi si munceam 12 ore. La 40 de ani, am mai multe kilograme in plus, dar apreciez mult mai mult orice forma de miscare, fac lucruri pe care visam de mica sa le fac si accept doar ca as putea sa ma misc mai des spre sala. 😀

Oscar Wilde spune ca, in lume, totul e despre sex, mai putin sexul. Sexul e despre putere. Povestea aia cu “te conduce alt organ decat capul”. Si eu cred asta. Doar ca eu cred ca e sufletul. 🙂 Adevarata putere a unei femei e in suflet. In ceea ce accepta ca simte. In capacitatea de a se accepta pe sine cu defecte cu tot si de a fi, in fiecare zi, versiunea ei mai buna. Cand trece atractia sexuala, ce mai ramane dupa tine? Stiu femei uluitoare din toate punctele de vedere. Minunat de frumoase, elegante, autentice. Dar ceea ce le face cu adevarat speciale e capacitatea lor de a lupta pentru ceea ce iubesc. De a astepta lucrurile bune. De a nu renunta la ceea ce le atinge sufletul. Asta e puterea lor

Discriminarea barbatilor

Un amic postase astazi niste poze in care noi, “the bitches”, eram invitate sa ne uitam la problema din perspectiva masculina. Cum s-ar spune…ii cam discriminam. Le cerem oamenilor sa ne tina usa cand intram in cladire si sa se ridice de pe scaun in tramvai. Mai mult, cica daca noi ii lovim pe ei e din vina lor, dar daca ne lovesc ei pe noi au probleme de comportament. Wow!

Sa le luam la rand. Sa ridice mana cine stie un barbat pe care l-a batut nevasta/iubita pana a ajuns in spital. Iar cand a ajuns acasa l-a si violat, asa…ca sa-I arate cine e seful. Nu mai vreau sa ma duc la statisticile despre violurile casnice si neraportate, ca ma enervez grav. Niciuna din versiunile cu lovitul nu e ok. Nu suntem in stare sa vorbim ca oamenii, de ce trebuie sa ne administram palme unul altuia? Vrei sa te bati? Stiu eu niste sali si am niste prieteni care te ajuta sa iti descarci nervii. Insa la tine in casa asta cu pocnitul e…Doamne fereste!

Intre timp, poate va opriti din a va uita lung si libidinos dupa femeile care trec pe langa voi. Masculinitatea voastra se simte bine la formula “mama ce ti-as trage-o, curva care esti!”. Nu stiu exact de unde stii matale ca as fi curva, ca nu-mi aduc aminte sa ma fi platit tu la ultima partida de sex. Ca, de altfel, nimeni niciodata. Dar precis tu esti un marlan necioplit si, acum, si discriminat. Iar daca am o fusta pe mine si picioare frumoase, asta nu iti da dreptul sa pui tu mana pe fundul meu. Cine stie, s-ar putea sa iti ranesc masculinitatea cu un pumn in ochi. Ai dreptul doar sa alegi ce preferi: directa de dreapta sau croseul.

Nu, dragilor, nu avem nevoie de voi sa ne deschideti usile si sa ne carati plasele. Facem asta de multi ani singure, dar ne-am gandit ca poate vreti sa ne aratati ca ne apreciati prezenta si vreti sa ne ajutati. E drept ca uneori stim ceva mai bine ca voi sa schimbam becuri si garnitura la chiuveta. Insa tot pe voi va lasam sa o faceti, ca cine stie…poate va ajuta sa fiti mai barbati?

Nu, nu va discriminam pe motive fizice. Daca cumva credeti asta, sunteti chiar retardati. Industria de consum se focuseaza pe produse pentru femei pentru ca suntem mai interesate de aspectul nostru fizic, suntem mai vanitoase. Pentru ca ne e mai frica ca imbatranim si ne trezim cu copiii in casa, in vreme ce voi alergati dupa pustoaicele de 20 de ani. Pentru ca ne pasa de noi. Daca nu mai vreti discriminarea asta, va rog eu mult…incetati cu sosetele purtate cu slapi. Si cu adidasii scalciati. Si cu sandalele si slapii purtati in orice alt loc decat la mare. Incercati sa puneti hainele pe voi cu un strop de gust, calcate, nu chiar “las’ ca merge si asa’. Nu, ma, nu merge. Vrei sa fii tratat ca un om elegant? Fii unul.

Si de unde e asta cu noi acceptam bauturile gratis si ne si asteptam sa le primim? Nu stiu, frate, eu am ales sa ii cumpar unui barbat misto bauturi pe care eu le-am considerat potrivite lui. Si parea ca ii face placere. Nu mi-a dat prin cap sa il intreb daca i-am lezat masculinitatea. Adevarul e ca, atunci cand am ajuns in dormitor, nu dadea semne de mare jignire. Sa fiu eu mai delicata in ofense sau el mai stapan pe masculinitatea lui? Aproape ca sunt in stare sa imi pariez viata ca nu i-a dat prin cap ca vreau sa il discriminez.

Vreti sa fiti masculii alfa? Minunata veste! Si noi vrem exact acelasi lucru: sa fiti masculii care trebuie sa fiti. Vrei sa te tratez ca pe un barbat? Ia-ti outele in mana si asuma-ti viata si deciziile, cauta solutii pentru tine si familia ta, inceteaza sa te mai plangi ca te persecuta seful si nu ai castigat la fotbal. Fii barbatul din casa, cand intru pe usa ajuta-ma sa ma simt femeie. Si nu…asta nu inseamna sa fii marlan. Inseamna sa iti pese de mine fara sa imi tai mancarea in farfurie, ca nu mi-a spalat Dumnezeu creierul si personalitatea cand te-am cunoscut. Inseamna sa ma intrebi ce fac si sa ma tii in brate cand ma superi, fara sa facem amandoi o drama din orice discutie pe lume. Si mai inseamna sa iti tii pantalonii pe tine cand esti intr-o relatie, sau macar sa ai decenta sa nu aflu si eu ca i-ai dat jos in alta casa. Iar daca nu iti mai e bine cu mine, as vrea sa imi spui frumos ca viata noastra impreuna s-a terminat. Ar fi un semn ca stii pe ce planeta esti, ca iti asumi viata ta si alegerile pe care le faci.

Cuvintele zilei

Zilele astea n-am postat cuvinte de-ale mele. Mai greu, cand fizic nu esti foarte bine (spre deloc bine). Dar azi fac un rezumat. De ganduri, de trairi, de invataminte.

1/ De cand ma stiu am legat relatii frumoase de prietenie cu oamenii cu care am lucrat. De exemplu, unul din fostii mei colegi de redactie ma suna in fiecare an de ziua mea. Fara exceptie. Nu vorbim in rest, dar nu rateaza niciodata ziua mea. Saptamana asta insa, am senzatia ca mi-am pierdut mainile, profesional vorbind. Acum trei ani construiam de la o idee una din cele mai frumoase echipe cu care vreodata am lucrat. Si asta pentru ca un om minunat a avut incredere ca nebunia mea poate deveni performanta. Nu cred ca ii pot multumi destul pentru incredere si suport. Si pentru ca mereu, zi de zi, din primul minut in care am vorbit, a crezut in mine, in forta pasiunii mele de a face lucrurile altfel. Eu am fost primul om pe care l-a anuntat ca se va pensiona. Si va lua cu el recunostinta mea si prietenia mea.

2/ Am invatat in ultimul an ca cea mai mare iluzie e controlul. Asupra mediului, asupra celorlalti. Singurul control real e asupra ta, asupra reactiilor tale la mediu, asupra gandurilor pe care le generezi si care iti pot face viata un cosmar sau o frumusete. Asa ca…daca cumva ai in cap ca ai putea sa il controlezi pe cel de langa tine, ce face, ce spune, cu cine se intalneste, cum ar trebui sa se poarte sau sa reactioneze…God help us all! De ce mai esti cu el? Ca parca te indragostisei de el fiind intr-un fel, acum nu mai e bun? Si stiu ca e riscant ce scriu acum, dar eu una…cu cat e mai independent, cu atat mai bine, nu ne vom plictisi. Orice altceva se poate rezolva. 🙂

3/ Nimeni nu se schimba fundamental. Asa ca ori il iei cum e pe baiatul ala, ori il lasi (tot cum e). Daca vreodata va face lucrurile altfel, le va face ca vrea el, nu ca vrei tu. Si nici nu ar trebui sa le faca ca vrei tu. Evident, cu conditia sa nu discutam despre “la cat ajungi acasa, ca as vrea sa iti povestesc ceva important despre ce am citit in Kama Sutra azi?”.

4/ Prieteniile nu judeca. Niciodata. Am vreo trei prietene care ma tin in brate pur si simplu, de ani de zile. Care imi inteleg frica de abandon generata devreme in viata asta de divortul parintilor mei. Si ma gandesc constant ca am un noroc dumnezeiesc ca femeile astea fac parte din viata mea.

5/ Orgoliul e o prostie. Toti facem tampenii. Important e cat de tare conteaza ele in raport cu celalalt, cat esti in stare sa duci, la ce esti decisa sa renunti, ce nu poti accepta nici calcata de tren. Daca nu stii asta, sa nu ai pretentia ca stii ce vrei de la relatia cu cel de langa tine.

6/ Ai o singura viata. Una singura. Orice faci astazi, nu poti corecta. Stii cum e cand scrii cu creionul, apoi stergi…? Ramane o urma urata acolo. Ai facut sau ai spus ceva si nu a iesit foarte bine? OK, asta e. Daca iti pasa, vei gasi un mod de a face lucrurile sa se reseteze. Daca nu…lasa-le asa, ca se reseteaza singure. Si o sa regreti ca nici macar nu te-ai gandit o secunda ce lasi in urma.

Cineva mi-a spus recent ca sunt filosoafa, am o pasiune pentru mesaje si scris. I-am spus ca imi plac cuvintele. Si dincolo de ele e ceea ce esti, ceea ce faci sau nu. Mereu am crezut ca cei care vorbesc fara sa aiba acoperire in fapte sunt niste pacalici. Sa traiesti unic si autentic e singurul mod de a trai. Singurul mod in care merita sa traiesti. Sa spui “da, pot face asta” si sa arati ca poti, doar asa se construiesc povestile echipelor mele. Sa spui ca il placi si sa iti asumi asta fara niciun fel de joc mental, fara ascunzisuri, gandindu-te la el cu un zambet chiar si cand iti vine sa il omori de nervi. Sa spui “te vreau langa mine acum” si sa faci orice e nevoie ca “acum” sa nu insemne mai mult de jumatate de ora. Sa spui “cred in tine” si sa crezi cu adevarat, pentru ca relatiile adevarate se construiesc cu incredere si zambet. Sa spui “iti sunt prietena si orice decizi tu, eu te voi sustine si te voi tine in brate”, si sa faci asta cand lucrurile sunt nasoale, fara sa judeci, fara sa pui etichete. Da…am o pasiune pentru cuvinte, mereu m-au ajutat mai mult decat ghicitul gandurilor. 🙂

 

Lectia despre tine

Cred ca ceea ce ne defineste fundamental e capacitatea de a invata. Si nu automatisme, ci sentimente. Mai ales, sa te inveti pe tine. Sunt insa oameni care iti intra in viata pe post de manual. Nu de lectie, de manual. Ca sa te invete sa dai paginile dupa ce ai citit litera cu litera, fiecare virgula, fiecare punct, si sa nu fii in stare sa te misti mai departe decat dupa ce ai citit si numarul paginii.

La inceput nici macar nu ti-i doresti langa tine, daramite in viata ta. Apoi descoperi incet ca ar putea fi mai interesanti decat par. Si pana sa te dumiresti…te invata sa fii. Intai sa fii. Sa existi, sa te descoperi ca om, sa te intrebi ce ai de oferit. Si nu vorbim despre obiecte…lucruri materiale, timp. Vorbim despre bucatile din tine pe care poate nu le stiai ca potentiale cadouri in raport cu ceilalti. Si te descoperi mai bun, mai intelegator, mai sexy, mai…altfel. Esti tot tu, dar in versiunea care se transforma in fiecare zi. Stii ce tare doare transformarea??? E firesc sa doara, ca orice schimbare, pentru ca e ca si cum omul ala s-a lipit de tine pe interior, iar acum te intoarce pe partea cealalta, te-a prins de captuseala ta de matase si o arata si lumii in toata frumusetea ei. Si doare, ca orice schimbare, si i te opui, ca nu stii ce sa faci altceva. Si pana sa intelegi ce si cum, constati ca iti place sa sclipesti in soare.

De fapt, e frumos sa lasi pe cineva atat de aproape de tine incat sa iesi din acea interactiune, de fiecare data, altul. Si sa vrei sa ii multumesti acelui om pentru asta. Sa il accepti asa cum e, pentru ca altfel nu ar fi avut puterea de a te face pe tine sa vrei sa fii altfel. Si sa ii zambesti pe sub gene, multumindu-i in gand pentru inestimabilul cadoul pe care ti-l face in fiecare zi: pe tine insati. Ai invatat sa lasi sa treaca pe langa tine tot ce nu are legatura cu tine, sa iubesti omul ala asa cum e, sa crezi in el pentru ca vezi in el lucruri pe care nici macar el nu le vede, sa uiti orgolii, sa fii capabila sa ierti, sa uiti, sa zambesti iar, sa vrei sa i te lipesti de brat si de suflet…Si te mai invata sa lasi lucrurile sa curga, ca un rau de energie frumoasa si calda care aduce cu ea asa de multa bucurie, ca uneori ti se pare ireal. Unii dintre noi nu invata asta niciodata. Si atunci…cum sa nu ii fii recunoscator celui care pe tine te-a ajutat sa te inveti?Cum sa nu ii zambesti in gand chiar si cand te face sa iti doresti sa fii purtator de arma? 

Ati avut in viata voastra un astfel de om? Sper sincer ca da. Si daca nu…rugati-va sa il aveti. E cel mai frumos cadou pe care il puteti primi. Genul de cadou pe care il porti toata viata. Te primesti pe tine in dar.

O discutie despre imagine

De fiecare data cand ma apuc de scris, ma gandesc daca o sa si postez pe blog, sau e doar pentru sufletul meu, ochii mei si gandul lui. Asta pentru ca eu cred in energiile care se aduna si apoi circula ele prin Univers, atingand minti si creand acel “ceva” care leaga.

Citesc atent postari de pe Facebook. Unele imi plac, rezoneaza foarte tare cu mine, cu ceea ce eu simt in adanc de suflet. Altele ma fac sa ma gandesc daca femeile alea sunt sanatoase la cap. Finalul e mereu acelasi: iti asumi ce scrii, pisi. Tot ce postezi iti asumi, indiferent daca minti sau chiar crezi ce scrii acolo. Partea frumoasa e ca niciuna din papusile astea care posteaza chestii nu e in lista mea de prieteni. Ceea ce inseamna ca stiu sa imi aleg prietenele, bravo mie!

Mai fetelor (ca baietii posteaza rar, cu exceptia celor numiti Tony Poptamas si inca vreo doi din astia- apropos, cine e Tony Poptamas asta, ca eu inca traiesc in negura?)…va invit la o cafea si o discutie onesta. Cum e posibil sa nu gasim altceva de pus pe Facebook decat poze cu fundul nostru cel sexy? Serios? Dar ce naiba, s-a transformat wall-ul ala in piata, din seria “al meu e mai bombat”? Evident ca vei aduna sute de like-uri, ca nu stiu barbate carora sa nu le placa sa vada funduri de femei, mai ales daca sunt bombate si lucrate. Ca o sa vrea sa ti-o traga, cel putin jumatate dintre ei…si asta e evident, ca altfel ar fi fie impotenti, fie gay. Asa si? Asta e tot ce ai de oferit, tu ca femeie? Nasol, foarte nasol. Mai adauga si niste trivialitati legate de postarea aia, si o sa fie pachetul complet. “Mama, ce bunaciune!”. Da, ma, esti. Sa ma anunti cu cati dintre aia ai reusit sa construiesti ceva, orice. Altceva decat (in cel mai bun caz) o noapte pe care iti va fi greu sa o evaluezi, ca n-ai niciun reper la care sa te raportezi.

Umbla o vorba care spunea ca femeile nu se aseaza in genunchi sa faca ele cererea in casatorie dintr-un motiv simplu: barbatii si-ar deschide fermoarul inainte de a apuca sa spuna “da”. Ei bine, sa ii omoram cu pietre, zic. Se gandesc la sex fix in aceesi masura in care o facem si noi. Doar ca ei au onestitatea sa o si recunoasca. Si sa dea like la pozele in care li se comunica implicit “hey, sunt disponibila, ia-ma”. Eu nu mi-as omora barbatul ca face asta. Da, m-as uita cum arata fetele alea, as accepta ca unele sunt niste bunaciuni de le-as pipai si eu, as ridica din sprancene in alte cazuri…Si-apoi as gasi un moment sa ii rup tricoul de pe el, sa il las sa aprecieze realitatea. Iar daca nu o face…poate ca nu sunt eu femeia de care are nevoie, de vreme ce nu accepta ca natura si timpul ne schimba pe toti, inclusiv pe el.

Da, barbatii se uita dupa alte femei. Uneori se si culca cu ele, si nu-s asa destepti incat sa nu simtim si sa nu stim (din pacate). Raman cu femeile alea? Da, daca in bratele tale nu mai gaseste ceea ce stiau ca le da stabilitate si liniste. Nu, daca are creierul de a intelege ca dincolo de un trup lucrat perfect si niste buze injectate ar trebui sa se regaseasca suflet, creier, cuvant. Ca sexul si iubirea sunt lucruri diferite si ca, uneori, se regasesc minunat in oferta unei singure femei. Iar daca te superi si abordarea e “dispari, gasesc altul”, inseamna ca ai o tarie pe care eu, femeie altfel cu capul adunat si ferm, nu mi-o recunosc.