Pentru tine…

De cat timp are nevoie sufletul ca sa se vindece? Dupa cat timp creierul tau reactioneaza la alt miros, pielea ta se infioara la alta atingere? De cati ani e nevoie pentru ca inima ta sa bata in alt ritm la auzul altei voci? Intinsa pe jos, credeai ca s-a epuizat oxigenul cand a plecat. Te-ai ridicat cu greu si multa vreme dupa asta te-ai ascuns in umbra proprie. Sa nu te vada nimeni, sa nu te auda, sa nu intuiasca ca poti simti, ca poti iubi, ca poti fi iubita. Sa fii lasata in pace. In zidul tau de durere si de tacere, a aparut o bresa mica. Pe-acolo au intrat zambete, si oameni, si iubiri noi. Si-ai descoperit ca viata ta nu s-a oprit, ca oxigenul e destul pe planeta si, mai ales, ca sunt oameni care merita sa primeasca o bucata mica din ceea ce esti tu, la schimb pentru faptul ca te iubesc sincer. Si pui mana pe unelte si darami singura zidurile pe care tot tu le-ai construit, ca sa te doara ochii de la atata lumina si sa-ti poti intinde bratele amortite de lipsa imbratisarilor. Iti lasi inima libera si, daca ai si un strop de noroc, o sa gasesti un alt zambet si alta pereche de ochi care iti va umple viata. Iar in seara in care vei striga pe strada numele vechii tale iubiri, te vei simti norocoasa ca a existat pentru tine. Pentru ca acum stii ca a fost doar “cea mai mare dragoste”, nu “unica”.