De la telefon la Facebook si inapoi

In ultima saptamana telefonul meu a decis ca nu vrea sa mai trimita mesaje. Asta dupa alte cateva decizii pe care le-a luat singur, fara contributia mea, ceea ce ma face sa cred ca e viu si gandeste. Trecand peste gluma si peste nervii (multi) generati de situatia deloc placuta, a fost o excelenta ocazie sa revin la o forma de comunicare mai personala, mai apropiata, cu oamenii dragi. Si mi-am amintit de vremurile in care nu aveam telefon mobil, iar baiatul care voia sa ma vada venea la mama la usa cu flori si cu un zambet timid intreba “vrei sa vii cu mine la film maine?” Ne dadeam intalnire in oras, si aveam grija sa nu intarzii, ca n-aveam cum sa anunt si nu mi-a placut niciodata sa las oamenii sa ma astepte la nesfarsit. In facultate…singurele mesaje pe care le primeam erau de genul “sunt jos la intrarea in scara, hai sa ne plimbam prin ploaie”. Socializam cand la unul, cand la altul acasa, Mark Zuckenberg inca nu avusese brilianta idee de a muta viata sociala pe internet. Ne iubeam uitandu-ne in ochii celulilalt si ne spuneam “la revedere” citind tristetea si furia pe fatza lui. Ultima saptamana mi-a reamintit ca a te indragosti de cineva presupune si sa-i auzi vocea, sa-i vezi ochii, sa-ti personalizezi relatia cu omul ala pana la nivelul la care simti din voce in ce stare de spirit e. Mesajele scrise au farmecul lor, e placut sa te poti intoarce la ele si sa-ti amintesti un context in care le-ai scris/primit si sa zambesti. Telefonul meu cu personalitate a sters insa niste mesaje care m-au facut sa sufar, la care ma intorceam inca neintelegand de ce le-am primit. Oricat de furioasa as fi ca s-a stricat, ii multumesc ca a actionat asupra memoriei mele si a ales sa transforme in trecut definitiv amintiri mai putin placute. Un om drag mie nu are cont pe Facebook, nu cred ca are messenger (m-as mira sa-l foloseasca, chiar daca ar avea) si, cu toate astea, e foarte social, chiar daca telefonul a devenit o prelungire a mainii. In epoca Facebook, parca am uitat sa ne asezam intr-o cafenea si sa ne uitam in ochii prietenului de care ne-a fost dor si sa intrebam “cum a fost saptamana ta?”