Despre sarut in epoca vitezei

Intotdeauna am considerat sarutul cea mai intima si mai profunda manifestare de iubire. E ca si cum cineva isi deschide pieptul si te lasa pe tine sa il operezi pe inima, fara anestezie, dar zambindu-ti, convins fiind ca nimic rau nu i se poate intampla. Am asociat mereu sarutul cu sentimente profunde, pentru care cuvintele nu sunt suficiente si pentru care un gest mic e mai elocvent. Cu ani in urma am decis sa le arat celor din jur ca imi pasa, ca ii iubesc si ca sunt importanti pentru mine, dar am pastrat neschimbata conceptia despre sarut. Poate de asta n-o sa inteleg sarutarile zgomotoase din metrou, dimineata la ora 8. Mi se par manifestari grobiene si imature, iubirea nu are nevoie de expunere publica ca sa existe. iar daca tocmai ai iesit din aceeasi casa cu omul ala…Da, un sarut pe strada sau in parc mi se pare frumos, e un moment in care simti nevoia sa-l ai pe celalalt mai aproape de suflet decat iti permite simpla atingere a mainii. Dar cand aud “toc-toc-pleosc” in metrou, singura reactie pe care imi vine sa o am este “get a room, folks!”. De-a lungul vietii i-am pastrat foarte aproape de suflet pe barbatii care au stiut ca sarutul mainii sau al tamplei e tandrete, e semn de apropiere dincolo de partea fizica…Si ma gandesc ca s-au pierdut pe drum pasii normali care faceau relatiile sa devina relatii. In vremuri in care facem totul in viteza, sarim de la strangerea de mana direct in pat, zguduind peretii, fara sa intelegem ca scurtaturile nu ajuta la consolidare. E ca si cum ai vrea sa construiesti un palat impunator pe nisip, fara sa ai habar de regulile de constructie, ci mergand pe ghicite, cu ochii inchisi. Nu mai avem rabdare sa cunoastem, sa intuim, sa observam, sa aflam daca celalalt chiar merita investitiile de timp si energie pe care le facem. Vrem tot si vrem acum. Nu conteaza decat ce vrem noi, nu mai avem disponibilitatea de a afla ce e  bine pentru celalalt, care e ritmul lui interior, daca isi doreste si el acelasi lucru sau daca nu cumva e doar o parere. Si atunci transformam sarutul in obligatie, in zgomot, in loc sa-l tinem parte din poveste, sa simtim in stomac atingerea si sa ne bucuram ca ni se intampla. Voi considera mereu sarutul parte din sufletul meu si al celuilalt, si voi inchide ochii zambind amintindu-mi tandretea adusa de micul gest. Pentru ca, in final, e cea mai intima manifestare de iubire.