Cu urechile deschise catre tine insuti

In ultimele zile, internetul a fost integral un omagiu adus lui Steve Jobs si geniului lui. Imagini, citate…parca niciodata n-am vazut atatia oameni in reverenta in fata unui spirit. Si peste toate mesajele a plutit un citat desprins din discursul lui Jobs la Stanford: “Don’t let the noise of others’ opinions drown out your own inner voice. And most important, have the courage to follow your heart and intuition. They somehow already know what you truly want to become. Everything else is secondary”. M-am gandit mult la asta in ultimele zile, si fiecare nou gand mi-a mai adus un zambet. Am realizat cat de prinsi in conventii sociale suntem, cat de mult ne raportam la ceea ce cred si gandesc cei din jur despre noi si despre actiunile noastre. Am prieteni care s-au casatorit “pentru ca asa trebuia”, iar acum sunt in pragul divortului. Am prieteni care nu inteleg de ce se trezesc dimineata ca sa mearga la birou, pentru ca isi urasc jobul si nu au niciun fel de conexiune cu seful. Ne reprimam trairi si ne ucidem singuri sentimentele pentru ca ne e frica sa nu cream impresii gresite. Care e cel mai rau lucru care ti se poate intampla daca decizi sa spui sau sa scrii “te vreau langa mine acum”? Eventual celalalt iti va spune ca esti putin nebuna, dar daca are un strop de imaginatie si de rationament va aprecia faptul ca tu ai fost cea care si-a asumat povestea pana la capat si n-ai ratat sansa de a afla cum ar fi daca… Ne indragostim si ne sufocam dragostea incercand sa ne impunem punctul de vedere, in loc sa ne bucuram simplu de omul care ne face sufletul sa tresara. Nu promovez in niciun caz “aruncatul cu capul inainte”, cred cu tarie in decizii sanatoase si fundamentate. Dar am ucis stropul de imaginatie care ne face fericiti, care ne ajuta sa ne impacam cu noi insine. Am devenit comozi in nefericire si limitati in fantezie, gandim conform si simtim aliniat. Am renuntat sa mai fim noi insine ca sa ne simtim integrati, ne straduim atat de mult sa fim pe placul partenerului de viata incat uitam cine suntem cu adevarat. Trezirea la realitate e dureroasa, in viata personala se traduce de obicei prin divorturi sau despartiri care lasa urme adanci, care ridica ziduri si ne priveaza ulterior de relationari normale. Si atunci…poate ca sfatul lui Jobs e cel pe care ar trebui sa-l printam si sa-l lipim pe pereti. Poate ca a inchide ochii si a ne asculta vocea interioara e singura cale catre impacarea cu noi insine. Cand nu mai esti in competitie cu nimeni, nici macar cu tine, si accepti ca nu esti perfect, cand intelegi ca ai o singura viata a carei durata nu e sub controlul tau, cand intelegi ca cei din jur sunt parte din viata asta si nu adversarii tai…abia atunci incepi sa traiesti cu adevarat. Cred cu tarie ca uitatul in oglinda si raspunsul sincer la intrebarile pe care le adresezi si altora e cheia catre liniste. Poate nu catre fericire, dar catre liniste. Si nu stiu nimic mai sexy decat un barbat (si in egala masura o femeie) constient ca are calitati si care isi accepta defectele, straduindu-se sa traiasca cu ele, nu sa considere pe altcineva vinovat pentru ele.