N-am fost niciodata fanul lui, in sensul dus la extrem. N-am purtat niciodata o manusa alba si palarie, nu am invatat niciodata pe de rost miscarile de dans. Dar i-am ascultat muzica si am respectat dimensiunea uriasa a urmei lasate in lumea muzicii. In anii ‘90 totul se raporta la Michael Jackson: e mai bun, canta mai bine, se vinde mai bine? N-a mai lansat de mult un album, a devenit o fiugura ciudata si controversata, a pierdut toata averea fabuloasa stransa in ani de cariera. Toate astea au fost sterse intr-o secunda de vestea mortii lui. Nu mai conteaza ce culoare avea pielea lui, ci cat de important a fost el ca muzician. Si a fost urias. Orice alt cuvant e de prisos.
Barbati, eterne minuni…
N-am inteles niciodata de ce unele lucruri se intampla ciclic. De exemplu, de ce toti barbatii pe care eu i-am iubit (sau care macar mi-au placut foarte mult) si care m-au parasit s-au intors la mine la un moment dat. Si asta se intampla dupa ani de zile, adica atunci cand pasiune, euforia, sentimentele si tot ce mai vine la pachet s-au mai dus, dupa ce ni s-au mai intamplat la amandoi niste lucruri si am mai trait niste povesti. Si dupa ce ma face praf si pleaca victorios cu vreo duduie de brat (de care bineinteles ca eu am aflat mai repede decat era el confortabil), se intoarce sa-mi spuna ce femeie desteapta si deosebita sunt eu. Hai zau! Pai desteapta sunt cam de cand am invatat sa citesc, si asta nu e meritul meu, ci al parintilor si al bunicilor, ca mi-au insuflat pasiunea pentru lectura si invatat si mi-au dezvoltat capacitatile de a gandi si de a ma exprima liber. Iar la 20 de ani aratam mult mai bine decat arat acum, serios vorbesc! Si hai sa fim seriosi: la 20 de ani niciun barbat nu se uita intai la cat de desteapta e partenera lui de conversatie, ci face eforturi sa-si ridice privirea din decolteul ei. Noroc ca al meu n-a fost niciodata prea generos (de decolteu e vorba). Ce n-am inteles este…de ce vin inapoi baietii astia. In capul meu, orice “divort” se intampla din vina ambelor parti, asa ca mi-am asumat partea mea de vina si am decis ca a ramane civilizati si in relatii bune e dovada de respect pentru povestea frumoasa care s-a incheiat. Cu un singur barbat din viata mea nu am tinut legatura deloc, nu am numarul lui de telefon si sper sa ne intalnim cat mai rar posibil, si asta nu pentru ca il urasc, ci pentru ca l-as iubi din nou. Si stau si ma intreb daca nu cumva e vina mea si eu sunt cea care genereaza confuzii. Adica…daca n-am aruncat cu farfuria la momentul ala oare asta i-a dat de inteles ca se poate intoarce in viata mea oricand? 
