Lectia lui Guardiola

Cu cativa ani in urma (nu foarte multi, doar vreo 3) spuneam intr-un interviu de promovare pe o pozitie superioara ca imi doresc ca echipa pe care o voi conduce sa semene cu Barcelona: o suma de individualitati potential sau confirmat valoroase, dar care sunt sclipitori doar cand joaca impreuna, cand echipa ca intreg reprezinta suma calitatilor lor. Nu stiu daca am reusit sa realizez asta, sa scot din oamenii mei ce au avut mai bun si sa fac din ei cea mai buna echipa. Stiu doar ca, uitandu-ma la Barcelona 2009, asta e reteta succesului. Suntem egali cu zero daca nu stim ce putem face si daca nu este cineva care sa valorifice potentialul pe care il avem. N-ati avut niciodata un sef care va spunea “nu stii sa faci asta, nu esti bun de nimic”? Si uneori nici nu e nevoie sa-ti spuna. Am auzit zeci de candidati care spun ca sunt motivati sa performeze la nivel maxim daca li se recunosc meritele si daca le place ce fac. Cheia succesului catalanilor a fost mereu in mana lui Pep Guardiola. Un tip care isi iubeste meseria si care le-a transmis asta si celor pe care ii antreneaza. Fotbalul Barcelonei seamana cu cel jucat in curtea scolii de colegii mei de la Sc. gen 13: e plin de pasiune, e frumusetea jocului in sine. Cand a plecat de la Arsenal, se auzeau voci care spuneau despre Henry ca si-a incheiat cariera, ca e terminat, ca a facut o greseala mergand pe Camp Nou. Impreuna cu Messi si Eto’o, francezul a inscris mai mult de jumatate din golurile Barcelonei in acest sezon. Nu conteaza ce spun cei din jur, daca exista cineva care crede in tine si te pune la locul potrivit vei fi cel mai bun.

Fotbalul e inspiratie si talent. Dincolo de succesul enorm al Barcei din acest sezon se ascunde multa munca, foarte multa munca. Inspiratia vine de dincolo de banca tehnica, incepe in departamentul de scouting al catalanilor. Omuletii aia pe care nu-i stie nimeni sunt cei care l-au adus pe Messi, care l-au gasit pe Xavi, pe Iniesta…Ca si in management…nu e totul sa recrutezi oameni buni, e esential sa stii ce sa faci cu ei. Fara efortul de a-i intelege si de a sti pe ce buton sa apesi ca sa eliberezi toate energiile acelei persoane, s-ar putea sa ai in “curte” un recrut fantastic, dar caruia tu sa-i inchei cariera glorios spunandu-i “nu esti bun pentru asta, lasa-te”.

Publicat în:  on mai 29, 2009 at 09:52 Scrieti un comentariu

Ghimpele din suflet

Ti-a intrat vreodata un ghimpe in picior? Sau, mai rau, sub unghie? Te doare de-ti vine sa mori, dar il scoti si zici ca trece. Aiurea! Locul de unde ai scos tepul cel enervant ramane dureros si sensibil, o vreme te vei feri sa calci pe acel picior sau sa folosesti acel deget.Ce te enerveaza cel mai tare  e ca nu-ti amintesti cum s-a intamplat asta si unde, ca sa te feresti pe viitor.

Cam asa se intampla si cu unii oameni. La un moment dat incerci sa-i scoti din suflet, si constati ca nu stii cum au ajuns acolo. Te credeai in siguranta, jurasei ca asta nu se va intampla. Si revelatia lui “noi” te loveste ca un marfar. Pentru ca habar n-ai cand a devenit omul ala atat de important pentru tine. Discutia despre decizii logice si emotionale devine inutila, nu stii decat ca te doare locul ala de unde ai scos ghimpele. Si nu stii daca sa te bucuri ca nu mai ai ghimpele care te deranja sau sa plangi ca te doare absenta lui.

Publicat în:  on mai 7, 2009 at 11:27 Comentarii (3)