La pauza meciului de la Constanta, Dumitru Dragomir a decis sa plece. Inteleapta mutare! Nu de alta, dar de ce sa stai sa vezi cum se darama o constructie la a carei fundatie ai pus si tu mana? Daca, Doamne fereste, ii trece prin cap cuiva sa cheme Inspectoratul in constructii si sa te puna sa o iei de la capat? Asa ca…a plecat. La iesirea de pe stadion, un suporter suparat a inceput sa tipe la el si sa-l injure. Reactia lui Dragomir a venit foarte natural: “Ma tampitule, eu joc?” N-am mai auzit replica omului, dar eu i-as fi spus “nu, dar n-ar fi rau sa o faceti”.
Adevarul e ca omul era tampit. Ca noi toti ceilalti, de altfel. Toti aia care ne ducem inca si tremuram in frig pe stadion suntem tampiti. Cand iesim in pietele oraselor vopsiti pe fata suntem chiar si mai tampiti, pentru ca atunci credem ca avem cea mai buna echipa si ca merita toata dragostea noastra. Stiu, esti suporter doar atunci cand esti langa echipa ta la bine si la greu. Sa fii suporter de “nationala” e ca o casnicie si iti da si confortul psihic ca nu vei divorta niciodata, atata timp cat se va juca fotbal pe pamant. Dar ca sa fiu acolo si maine, cand iti este tie greu, vreau sa aud, Mutule, Lobont, Rat…vreau sa aud un “ne pare rau, astazi nu ne-a iesit nimic, asta ne este valoarea.” Vreau sa vad ca suntem respectati noi, toti aia care suferim pentru sau scriem despre voi. Nu stiu in ce alta tara jucatorii de “nationala” se rastesc la ziaristi in cadrul emisiunilor televizate. In ce alta tara cei care imbraca tricoul echipei nationale nu se comparta ca adevarati reprezentanti ai tarii lor, isi ignora sustinatorii si se comporta de parca ar fi proprietari de butic in Drumul Taberei si ar vinde cartofi. Ei bine, I have news: domnul de la care imi fac eu cumparaturile ar putea sa dea lectii de marketing si tratament aplicat clientilor. A veni la echipa nationala nu vi se cuvine, domnilor! A juca sub tricolor si a ti se canta imnul de cateva zeci de ori intr-o cariera ar trebui sa fie cea mai mare onoare pe care o poate trai un sportiv. Sa-ti bati joc de asta si sa ridici din umeri spunand “asta e” (formulare fatalista care ne descrie ca natie si care pe mine ma face sa mor de nervi) mi se pare o tampenie, domnule Dragomir. Asa ca…da, se poate sa fim toti tampiti, dar pariem ca se gasesc pe stadion cativa care s-ar putea sa joace ceva mai bine decat titularii nostri de sambata, si care la sfarsit ne vor multumi noua, suporterilor, ca am fost langa ei si i-am sustinut?
). Ma gandesc ca n-ar fi rau sa studiem si arta de a vedea dincolo de actul sportiv in sine, dincolo de actiunea care se petrece pe teren sau pe pista de alergare…Poate asa vom putea numara mai multi jurnalisti de calitate ale caror articole sa merite aplaudate mai mult decat injurate. Poate asa o sa intelegem mai bine motivatia care face dintr-un sportiv talentat unul de exceptie. Asta am vazut in “Nadia”, asta l-a facut pe nea Vanea sa fie altfel decat altii si sa marcheze decisiv scriitura de presa: armonia deplina intre sportiv, jurnalist si cuvant.